REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE „REVIEW & WIN – LASĂ UN REVIEW ȘI CÂȘTIGĂ!”
ART. 1 – ORGANIZATORUL
Campania promoțională „Review & Win – Lasă un review și câștigă!” este organizată de BURGERO S.R.L., cu sediul social în Mihail Kogălniceanu, Str. Morii nr. 51, județul Ialomița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2023000644218, CUI RO49330087, denumită în continuare „Organizatorul”.
ART. 2 – DURATA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII
Campania se desfășoară în mod permanent, începând cu data publicării prezentului regulament, în toate locațiile Burgero participante.
- Burgero Râmnicu Sărat – Strada Tudor Vladimirescu, nr. 12
- Burgero Slobozia – Bulevardul Matei Basarab 26
- Burgero Țăndărei – Strada București 160, scara 29
- Burgero Fetești-Gară – Str. Călărași, bloc U2
- Burgero Brăila – Calea Călărașilor, nr. 30
Extragerea câștigătorului se realizează lunar, în ultima zi calendaristică a fiecărei luni.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau înceta campania, cu informarea participanților prin intermediul site-ului oficial Burgero.
ART. 3 – DREPTUL DE PARTICIPARE
3.1. Poate participa orice persoană fizică care deține un cont Google valid.
3.2. Participarea este gratuită și nu este condiționată de achiziționarea unui anumit produs sau de o valoare minimă a comenzii.
3.3. Participarea la Campanie implică acceptarea integrală și necondiționată a prezentului Regulament.
ART. 4 – MECANISMUL CAMPANIEI
Pentru a participa la tombolă, utilizatorul trebuie să:
- scaneze codul QR disponibil în locațiile Burgero;
- acceseze pagina Google Reviews a locației;
- lase un review autentic pe profilul Google Business al locației Burgero;
Fiecare review valid reprezintă o înscriere în tombola lunară.
Organizatorul își rezervă dreptul de a elimina din Campanie review-urile considerate spam, duplicate, ofensatoare, generate automat sau care încalcă politicile Google.
ART. 5 – PREMIUL
5.1. În fiecare lună va fi acordat un premiu constând în: 1 porție Crispy Fries
5.2. Premiul nu poate fi preschimbat în bani și nu poate fi transferat către o altă persoană.
ART. 6 – DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORULUI
6.1. La finalul fiecărei luni calendaristice, Organizatorul va selecta aleatoriu un câștigător dintre participanții eligibili.
6.2. Câștigătorul va fi anunțat:
- prin răspuns direct la review-ul lăsat pe Google;
- pe paginile oficiale de social media Burgero.
6.3. Pentru revendicarea premiului, câștigătorul trebuie să contacteze Burgero în termen de 30 de zile de la anunțare.
6.4. În cazul în care câștigătorul nu răspunde în termenul menționat, Organizatorul poate desemna un alt câștigător.
ART. 7 – PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Participarea la Campanie presupune prelucrarea informațiilor publice disponibile prin intermediul review-ului publicat pe Google, exclusiv în scopul desfășurării Campaniei și desemnării câștigătorului.
Datele nu vor fi utilizate în alte scopuri și nu vor fi transmise către terți, cu excepția obligațiilor legale.
Pentru orice solicitare privind datele personale, participanții pot contacta Organizatorul la adresa de e-mail: contact@burgero.ro.
ART. 8 – DISPOZIȚII FINALE
8.1. Regulamentul este disponibil gratuit pe site-ul Burgero.
8.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica validitatea participărilor și de a elimina orice înscriere care nu respectă prezentul Regulament.
8.3. Prin participarea la Campanie, utilizatorii confirmă că au citit și acceptat prezentul Regulament.

Te așteptăm în restaurantul nostru in fiecare zi între orele 08:00 - 22:00
contact@burgero.ro